Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Albastru 11
Și de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poți să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheață, secundele măsor!
Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când țipă doru-n iriși, ca neaua pe sub pași.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, și nopții, să mă lași!
Epistole-ți voi scrie și-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îți aștept sărutul pe locul care doare
Și unde port povara, pe umerii rotunzi.
Voi aștepta cuminte, în așternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzești!
Hai, fură-mă, zăpezii și-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aștept să mă trezești!
Și ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aștept, să ne ascundem în cuib de acolade
Și dincolo de viață, aproape, să te am!
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice