Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cireșii sălbatici
era o livadă sălbăticită de singurătate,
între un drum fără întoarcere
și un început de pădure
fără sfârșit,
era o întretăiere a destinelor
în partea aceea a lumii,
numai vara te întâlneam sub
cireșele negre de pelin
tu te îndreptai spre o colină
purtând o rochie albă ca norii,
nici pământul nu-l mai vedeai din înălțimi,
eu gustam amarul cireșelor coapte
și spinii unor măceși
mă tot întârziau prin viață
când voiam să-ți sărut călcătura
și erau atât de amari cireșii
aceia sălbatici,
încât aproape că simțeam gustul
soartei
într-o încleștare
de dinți
poezie
de
Marian Florentin Ursu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice