Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
El și Ea
Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ținându-se de mâna!
Doi copii frumoși la suflet... calmi și plini de bunătate,
Sprijiniți merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea își dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea și iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaște... tot așa, ca-n tinerețe
Că trăiește doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubește...
Ori Ea... știe; îl cunoaște... și-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nțelege, cum făcea și altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăși Moartea îi iubește... nu gândește să îi ia!
Nu voiește să îi ducă-n a ei liniște deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?
poezie
de
Ovidiu Donisă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice