Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Visul din templu
Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
și sărutări, și tot ce ți-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum prețuiesc plecarea unui vis.
Mi-am rătăcit și azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit și pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.
Nu ți-l trimit: cu el pot să visez
și-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru și, din nou, să m-amăgesc.
Am doar un vis acum și-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală
Și îi dispar zeieștile veșminte,
iar trupurile cu luciri de mir
își fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice