Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Bastonul de mareșal ar trebui scos din ranița soldatului
poate de aceea toți caporalii se visează călare în fruntea omenirii
iar răcanii ăștia puturoși nu știu decât să fumeze banal
habar nu au să aranjeze fumul în rotocoale
chiar dacă ar fi ultima țigare înainte de veșnicie
ordonează doar iluziile una după alta
într-un șir aproape indian
ca pe niște soldați neinstruiți
în timp ce lângă mine strigă în disperare un caporal
ALINIEREA
la stânga de origine o lățime de cot
față de realitate cel puțin o lungime de mână
cât să nu poți atinge cu vârfurile degetelor nimic concret
S-A-NȚELES PUFAREZILOR
apoi îmi așez căciula de biban cât mai pe ceafă
răscolesc după chiștocul cu rang de general
stopat de dimineață
care a dormit bine între transpirația frunții
și restul de gânduri rămase parcă la vatră
oricum nu-mi permit să mai fac rotocoale
din fumul acesta verde-albăstrui cu ușor iz de salvie
atât de dătător de iluzii
poezie
de
Tudor Gheorghe Calotescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice