Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poemul nostru
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m-aș fi aplecat să-ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți-aș fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca să rămână în viață.
nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
poezie
de
Paul Gabriel Sandu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice