Vino, creștine, la cișmea
De pietre arunci peste mine,
durere nu simt, ci iubire.
Nici zgomotul cetății nu se-aude
doar dangătul suav din turla bisericii
așază cununa de summa cum laude,
sufletul liniștit savurând laptele stâncii.
Timpul, pășește și el în vârful piciorelor
să nu rupă tăcerea ce-a creat
albe și roșii hotare ale stelelor.
Sunt stele ale Crăciunului adorat
ce apă-au băut din lingura -zânelor
și zarea în culori au îmbrăcat.
Steaua călăuză mă poartă la locul sfințit și cu dor,
pe brațe de suflet să primesc
Copilul născut, nu făcut... Salvator.
E pace celestă în inima mea,
din ea îți ofer necondiționat...
Vino, creștine, la cișmea,
apa mântuirii și-a iubirii bea, emoționat!
|
Module dinamice