Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Iernile roșii
în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
și se rotesc peste liniștea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixați în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca și inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeți îmi urcă precum o neliniște în iriși
dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
și nu pot să închid ochii înțelepți ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi crește dezinvolt între coaste și lumina desăvârșită a aripilor
vara caii slăbănogi pasc printre buruieni și construcții la roșu
câțiva câini își umezesc limba în bălțile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazați
și simulează un război al cerului
în care oameni și animale sângerează
viețideimprumut
fără întrebări despre condiția umană
poezie
de
Angi Melania Cristea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice