Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cândva aveam o casă la marginea lumii
și toate cărămizile stoarse înainte de vreme ștergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creșteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinerețea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece
astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieșit din cocon și-a luat zborul
mai sus de stele
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopții când fericirea este aprinsă în ultima respirație
și praful căzut între ferestre
ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea șoptită a bunicii
pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă
ostenit
îmi șoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii
și dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aș fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-și degetele pe buzele ei fierbinți
unde viața s-a refugiat ca pentru ultima oară
și mă privea fix
din colțul casei părăsite de la marginea lumii.
poezie
de
Antonia-Luiza Zavalic
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice