Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mită statuii mele
Eu, acela care, noaptea, stau de vorbă cu fantome
De prin visurile moarte-n lumea celor ce-or să fie,
Astăzi, duc statuii mele trei buchete hipocrome,
Să i se imprime-n soclu,
Să îi pară, ca și mie,
Că sunt flori cu-arome-n come.
Și-am să-i zic statuii: "Hei! țí-am adus ceva, să taci
O tăcere mai cu viață, nu ca asta, de mormânt!"
Ce să zică o statuie? Ce să-i dai? Ce poți să faci
Ca să nu mai fie mută,
Să împuște vorbe-n vânt?
Pui, la gura ei, trăgaci?
Nu! În noaptea asta rece, duc, statuii, pălărie
Și-o așez mai pe-o ureche sau o trag pe frunte, mult,
Să îi țină cald prin cute și să-i pară că e vie.
Poate, doar așa, începe
Ce-o tot rog, și-o rog demult:
Să-mi recite-o poezie.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice