Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Povestea stâncii
Povestea ei, povestea stâncii sumbre
ce plânge-adesea în pădure, sus,
în munte, când, venind prin ceață, umbre
coboară spre poiană, în apus,
e-atât de veche și atât de tristă,
încât se spune rar, la focuri vii,
de către cei ce-n munte mai rezistă,
uitați de timp, de ceruri și de fii:
Era odată-n munte veselie
la stâna c-o băciță și-un cioban,
în grija lor, aproape cu o mie
de oi crescute-n raiul dunărean.
Se bucurau, trăiau în libertate
și se iubeau, munceau, iar viața lor
era cum nu credeau că se mai poate
mai bună, mai frumoasă, făr-un nor.
Și-ar mai fi fost, dar, peste munte rege,
venit din depărtare, de curând,
era un urs ce n-a mai vrut să plece,
și le lua mioarele, pe rând.
S-a întâmplat ca, într-o-anume noapte,
să îl înfrunte cu-arme ce-au avut
și ea, și el, și câinii toți cei șapte
Au fost învinși, răniți și au pierdut.
Au îndrăznit, au înfruntat un rege
și au plătit prea mult: durerea ei
de dincolo de ea, de orice lege,
de moartea lui ce-a transformat-o-n stei.
Iubirea ei mai strălucește, încă,
în inima închisă într-o stâncă.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice