Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Toamnă, nu-mi goli pădurea!
Dinspre deal coboară toamna
Adusă de-un vânt pustiu,
Frunzele se țes de-a valma
În covorul arămiu.
Liniștea încet coboară
Prin poienile deșarte,
Cântăreții de-astă vară
Dau concerte-n altă parte.
În tufișuri cu ghimpari
Poamele stau în ciorchine
Colindate de bondari
Prin roșcove și gherghine.
Un stejar, străjer bătrân,
Doinește duios din ghindă
Și visează că-i stăpân
Peste-a cerului oglindă.
Nu iartă și nici nu-i pasă,
În ierburile-amorțite
Își înfige fioroasă
Colții brumei otrăvite.
Toamnă, nu-mi goli pădurea,
Lasă-mi liniștea în gânduri,
Muza ce-a plecat aiurea
Mi-ai furat-o-n dese rânduri!
poezie
de
Nicolae Matei
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice