Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ajută-mă, Doamne
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să arăt lumii cât sunt de bogată,
Să-mi plimb lăutarii ce-mi cântă pe bani
De fostele iubiri, pierdute la barbut.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să stârnesc invidia lumii pierdute
Pierdute prin guri de canale și cotețe de porci
Din cauza unor smintiți posedați de Satana.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să mă ridic în mijlocul de buric infectat,
Infectat de panglicarii visători din Senat,
Ce țin hățurile țării noastre în glume.
Ajută-mă, Doamne, sa-mi cumpăr un tanc,
Cu armă principală - tun cu foc în mișcare,
Să trag în poienile și-n pădurile defrișate pe bandă,
De lupii ce nu au dat doi bani pe sângele strămoșilor,
Care au dus lupte pentru fiecare palmă de pământ
Parfumată de tei în floare și brazi cât munții de-nalți.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu rază de ochire performantă, ultimul tip,
Să trag în cei ce-mi pun în pericol identitatea,
Punând în umbră materia ce-mi vorbește de Vlad Țepeș.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu viteză de 80-90 km/h,
Să prind toți vânzătorii de pământ românesc,
În care mustește și-acum, sângele ostașilor lui
Ștefan cel Mare.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Din care să scot gloanțe și stele,
Sămânță de grâu și puieți de brazi argintii,
Să cânte vântul și păsările călătoare prin ei,
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr mulți frați
Cu inima tare și umerii lați,
Să lupte cu dragoste pentru pita de azi,
Să o rupă în țară pe masă, pentru tot neamul lor.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să trec cu el peste toți boierii nebuni după bani,
Ce mi-au vândut țara plină de comori, pe hârtii ce vor
ajunge în foc,
Odată cu oasele lor îmbrăcate în haine de bufon,
Ce vor stârni în lume aplauze de bucurie și eliberare.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu șenile ce vor putea intra pe câmpuri
Să-mi tragă brazde cât curcubeul pe cer,
În care să răsară râsul grâului și-al copiilor sătui,
De iubirea în Hristos și pita coaptă,
De un Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Savaot,
Ce a umplut tot pământul românesc, cu Slava Lui.
poezie
de
Adelina Cojocaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice