Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Sărutul lupilor
cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
și-n suflet mă arde frica de lupi.
prin troiene de humă, pașii mi-aleargă
îndemnați de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să șteargă
prin hățișuri ascunse cu lumini ce se scurg.
tăcerea se sparge și drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.
prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
și cad, mă prăval, printre ramuri și spini
o haită de lupi, foamea-și strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.
cu luciri în priviri mă-nconjura lupii
și colții de fier își infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi și ochii
mă sfâșie haita, nici nu pot să mai plâng.
ramuri se-apleacă cu gheața mă tăie
și sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăți
cu gheara de lup țintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi și glas și suflări în mare ospăț.
o voce se-aude și-nlatura lupii
cu rânjet de smoală și ochii sticloși
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinți sângeroși.
deodat simt că zbor și piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
și drumul spre creste, mă-nfășoară-n fior.
o urmă de sânge mai simt că mă arde
și urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toți lupii l-au dat, și cel mai flămând.
credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde și vântul alintă,
am vrut să adorm o clipă-n mireasmă
să uit că mi-e frig, să uit că mi-e frică.
dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste sulițe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt și-n grabă mă duce spre ai săi pui.
săgeți furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creștet și-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.
deodat se aprinde hăul adânc
și mistuie lupii și-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze și-n somnul profund
îmi spală durerea și neputința deodată.
dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopții oglindea drumul greu
și pași-mi purta cu mâna ei blândă.
poezie
de
Loredana Nicoleta Vițelaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice