Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ce te-aș mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut și întâia oară. Când nu erau ceasuri și mulțimi de oameni care să ne robească timpul prețios. Pot să te am în priviri și să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint și aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ți fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate ușile. Altfel cum aș putea să-mi țin sufletul deschis?
Andreea Palasescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice