Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ecoul din urmă
Imi pun costum albastru de omag
Intâlnind moartea ce cântă ca un mag
Si nebun la un dans de rochie o trag
Prin păduri de stejari și de fag
Printre brazi ce-mi cântă-n piept cu drag.
Ducând-o în cuibul meu-n frunte de munte
Rugând-o să sară-n prăpastie-nainte...
Si-oi veni și eu zâmbind cuminte
După ce-oi-nalța-n zbor cuvinte
De piatră ce-mi șad sarge prin minte.
Aruncate-n inimă precum termite
Ce tu, domnișoară,.. le pui în minte
In plăci de slove știute dinainte...
De toți pe aici cuvântate
Că ne năștem, să te-ntâlnim moarte!
Precum nici nu ai scrie o carte
Și-i cunosti finalul cu deșarte
Povestiri în lume ascultate,
Părând că aproapele e departe...
Și depărtarea doar o moarte!
Ce eu o simt, o altă prăpastie
De unde să te înalți cu grație
Dansând aici fără să-nfingi cuie,
Căci le bați-n a zborului feerie...
Cu a morții.. ecou de prăpastie.
Căci unde-nfingi se naște piatră
Ce nu-i a celui ce pare vatră...
Cu ața vietii e legată dură!
Ca o lumină moartă-n găură neagră
Ce-și absoarbe ecoul din urmă...
poezie
de
Petru Daniel Văcăreanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice