Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Stau căpițele de vorbă
Stau căpițele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înțelepții vremii, cușmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.
Câinii latră pe la porți ca sa intre, nu să iasă,
Veșnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veștezi se anină de portițe scârțâinde,
Oamenii încovoiați de gânduri nu mai au vătrai în tinde,
Stau căpițele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele știu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ți negociezi dreptatea,
Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălțat și fără haină,
A primit botezul vieții, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,
Timpul trece și se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar și binele dispare, absorbit de veșnicie,
Undeva- ntr-un colț de sat, o femeie a născut
Stau căpițele de vorbă despre noul început...
poezie
de
Silvana Andrada Tcacenco
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice