Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Versul de cristal
-În părul tău, se-adună zăpezile din munți,
Privirea ți-e pierdută, nu vezi nimic din jur,
Și nu-nțeleg, bătrâne, de ce, ades, te-ncrunți?
Căci versu-ți izvorăște și limpede și pur.
În tot ce scrii, iubirea se-arată ne-ntinată
Și-mi pare ireală, din altă lume e.
Tu, unde ai găsit-o? E-a ta, e-adevărată?
Și, dac-ai întâlnit-o, de ce te-ncrunți, de ce?
-E-adevărat: zăpada mi-a apărut la tâmple,
Iar anii se adună și, poate, mă încrunt
Atunci când, printre gânduri, se poate să se-ntâmple
Ca amintiri pierdute, din nou să mai înfrunt.
Sunt unele de-acelea ce n-aș vrea să se-arate,
Dar asta nu se poate și-atunci le pun la loc
Așa cum sunt, dar versul, cu amintiri schimbate,
E rolul de pe vremuri și-mi place să-l rejoc.
De ce acum? Ei, bine, sunt multe și s-au strâns
În ani și ani în care pe toate le-am trăit,
Le-am adunat prin gânduri, la unele am plâns,
Dar toate-s ale mele și-or fi pân' la sfârșit.
Iubirea mea? Trăiește! E limpede și pură,
E, poate,-nzăpezită și ea, la fel ca mine,
Dar numai pe afară: în suflet, la căldură,
E-aceeași de-altădată. Iar tu, ce faci, ești bine?
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice