Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vedenii
Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi și mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveștilor de dor.
Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinț ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că știu eu: cu ea, s-a înecat!"
Și, Doamne, ce mai ceartă! o oră a durat.
S-au potolit în fine! și-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, știu: a fost la ăla și-n paișpe l-a durut!"
Cutremur! Val seismic! Furtună și tornadă!
S-a speriat și norul, ba chiar întregul munte;
Așa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.
A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice