Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Din lacrimă, să nu mă modelezi!
Nu mai am ochi să văd lumina lunii, iar vârcolacii au mușcat din ei
Când îmbrăcam în poezii lăstunii și mă nășteam femeie-ntre femei.
Cu palma ta, ca un olar cuminte, îmi mângâiai și vise și căderi
Și nu simțeam cât este de fierbinte, dorința ta de-a modela tăceri.
Și am tăcut și m-am supus, iubite, când mi-ai pus sufletul unei femei
Abandonată-n clipe otrăvite, cu lacrimă de sânge-n ochii ei.
Păcătuise-articulând silabe, când setea de iubire a strigat.
Sub talpa ta ai fărâmat podoabe, ca pe o vină, ca pe un păcat.
Nu vezi, că sângerează încă rana și lutul nu se leagă de-așa chin?
Degeaba îmi proptești cu munți coloana, se frânge trupul meu câte puțin.
Și mă așteaptă-aceeași condamnare, când voi striga să mă dezlegi de cer,
Să mai vorbesc din când în când c-o floare, tu mă vei acuza de adulter.
Oricât ai vrea să mă privești de-aproape, ca pe o operă fără cusur,
În mine, înc-o rană nu încape și nu vreau nicio umbră împrejur.
Iubirea prea iubire e letală și te grăbești prea mult ca să mă ai.
Eu vreau să-ți fiu, dar vreau să-ți fiu reală, și nu o evă pe-o gură de rai.
Așa că ia o bardă și lovește, cât încă lutul nu e-nsuflețit
Și-un suflet vindecat de se găsește, am să-l primesc ca pe un dar sfințit.
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice