Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Rugă
sunt prea obosit, Doamne
cărările prin care azi mai trec, sunt răni adânci
stau rezemat de un ciot de speranță
căutând zadarnic o fărâmă de soare
strâng în palme durerea
împart zilele, cum să mă regăsesc
sunt atât de obosit
mâinile au crescut lungi, pasul e greu
mă apasă noaptea
sunt o apă ce curge sub pleoape
Doamne, știi cât am îmbătrînit
cu fiecare pas sunt tot mai alb, mai pur, mai gol
aveam nrvoie acută să respir, uitasem să deschid fereastra sufletului
eram o acvilă de foc
aripile mă ardeau
adunam lumina între pleoape
în neliniștea cuvântului rămas
cu mâinile împleteam scări către cer
căutam în atingeri lacrima sufletului
așezam zările una peste alta
cu speranța a mă întâlni
coboram apoi în larg
plecând din țara care nu mai e
semănam cuvinte în arșița cerului
priveam cu ochii înecați în primăveri
pășeam pe drumuri uitate, deșarte
eram un fluture în bătaia luminii
alteori făceam noaptea cu palmele
lunecând în uitare
atunci s-a făcut ziuă
pe țărm zidisem o biserică
turlele sprijineau cerul, să nu plângă
dimineața agățam muguri de boltă
vă rog să vă descălțați la intrare, de ochi
să ascultați bătăile de inimă ale cerului
când veți pleca
purtând în brațe pruncul adevărului
vei înțelege neștiutul
Doamne, sunt tot mai bătrân
număr ani când râdeam, când vorbeam, când visam
a rămas lacrima, o picătură roșie în simfonia albului
înmuguresc bătrân
spijinind fruntea de o lume nenăscută
poezie
de
Viorel Birtu Pîrăianu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice