Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când știe că toți tinerii din sat, din comună sunt duși în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ți facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găsești. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viața barbarilor de altadată care au venit peste noi și s-au așezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile și-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, să ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Și politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit și moda asta a unicului guvern european, ceea ce mă duce cu gândul că s-a apropiat sfârșitul lumii.
citat
din
Justin Pârvu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice