Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eu stau în umbră
Eu stau la umbra munților din Oz și nu mi-e teamă,
Că în orașul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Și-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.
Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.
Și de mi-s diminețile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oțețită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Și mă ucid
Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în țările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măști, să se răzbune
Și îmi îmbracă versu-n praf și în moloz.
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice