Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ecoul zărilor curbe
Ne pier în ecouri de strigăte mute
Priviri ce luceau și sunt astăzi pierdute
În zori ce-au adus între noi întuneric
Și goluri în visul odată feeric.
Și nu e niciunul în stare să spună
Că dragostea noastră de azi e nebună
Și zguduie noaptea, și urlă în zi
Că încă trăiește, să-ți fiu și să-mi fii,
Să rupem cortina de nori ce apasă
Pe-o scenă de gheață c-o mare crevasă
Ce crește, și crește, în hăuri trăgând
Actori ce se-ncurcă în replici de gând.
Nu știe, sărmana, în zbaterea sa,
Că totu-i decis și e moartă deja,
C-a fost alungată în linii de zări
Curbate pe-alocuri în vagi întrebări.
Nu-i doliu, nu-s lacrimi, nu-s urme pe cer
De îngeri ce cântă-ntr-un cor auster,
Nu-i nimeni să facă orgoliului vină
Când pleacă, nebuna, în zări de lumină.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice