Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Necuvinte
Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braț;
Eu am întins spre ea brațul ca un țărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
și m-a-ncercat cu descurajare
și nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate și
m-am ales cu o fărâmă de speranță
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârșit
a temnițelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nțelepciune.
Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniștea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simțeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-și face rondul de viață
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.
Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece și atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veșnic îndrăgostit.
Înfiorând țărmul,
ea este același sărut funciar de creație divină;
Uitând de suferințele toate,
eu rămân țărmul
care-i dorește sărutul generator de lumină.
Poarta țărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
în care mai reverberează ecoul primului val
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.
poezie
de
Costel Avrămescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice