Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Întoarce-te în loc
De câte ori nu ți-ai privit, cu teamă chipul în oglindă,
De câte ori nu ai simțit, gustul amar al singurătății pe limbă?
De câte ori nu te-ai trădat pe tine, pentru promisiunea deșartă a zilelor de "mâine"?
Dar uite-mă aici pe mine, un suflet ca și tine,
Spunându-ți că binele nu-ți e legat deloc de mâine.
Binele îți e acum, un foc puternic arzător ce pare deghizat în scrum.
Îndepărtează cenușa printr-o suflare,
Desprinde-ți lacrimile întărite pe obraz ca ceara pe lumânare,
Ridică-ți privirea în zare și pune-i soarelui o întrebare:
Corpul crește, apoi se vestejește, dar cine în tot acest timp îl privește?
Cine se zbate, suspină și trudește?
Cine digeră mâncarea, cine umple căldarea,
Cine adoarme și cine se trezește?
"Eu" va răspunde mintea orbește.
Însă pe minte, cine o urmărește?
Să presupunem pentru un moment că mintea greșește.
Nu cu rea-intenție, căci prin a sa îngustime ea ne învață o lecție.
O lecție veche de mii de ani, și totuși mereu nouă,
O lecție a delicateții lunii și picăturilor de rouă.
Cu atenție dacă mintea ne-o privim, mergând pe al gândurilor fir argintiu,
Ajungem negreșit la un impas, ce în loc să ne încurce, ne invită la dans.
Din tăcere izvorăsc atât gândul cât și fapta,
Cum din munte se naște izvorul iar odată cu el, apa.
În acea liniște, și spre acel izvor, ne cheamă al inimii noastre dor.
Căci doar în acea tăcere, un amestec dulce ca cel dintre lapte și miere,
Ne vom afla destinul și totodată aminti că primul,
A fost golul, apoi plinul.
Doar așa poate da omul, mâna cu divinul.
poezie
de
Alexandru Pop
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice