Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu mai e vară-n iulie, iubite...
Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aș aștepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Și-aș lăcrima albastru peste marea
Ce-și scutură un val doar pentru mine
La țărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrățișau săruturi orfeline
Și înfloreau în noi mărgăritare.
Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aș fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îți dezleg misterul
Tăcerilor cu gust de renunțare.
Te caut prin cotloane clandestine
Și-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?
M-aș fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta și peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.
Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Și să-l trimit la tine să te-adape,
Că ți-a secat, iubite, iar, cuvântul
Și ți-au rămas numai silabe șchioape.
Eu încă te aștept în miezul verii
Să-nsuflețim, din nou, masa tăcerii...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice