Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Al vremii bal
Într-un stejar bătrân, uitat de lume,
Am fost ascunși de bunul Dumnezeu,
Îmbrățișați și fără de cutume,
Eram doar noi iubite, tu și eu.
Dar într-o zi când cerul în furie,
A sfârtecat c-un fulger bietul pom
Și din tristețea lui, o bucurie
El i-a făcut în taină unui om.
Cu ochiul de artist privi el pomul
Și ascuntând, el șoapte auzea,
Eram noi doi care voiam ca omul,
Să ne salveze dacă o putea.
Cu drujba lui, cu dalta și securea
A-ndepărtat încet strat după strat,
Și-a reușit să scoată din simțirea
Artistului, un cuplu-mbrățișat.
Cu ochii vremii am văzut minunea
Ce ne era ascunsă în copac,
Am părăsit adâncul și genunea
Și-am devenit doi oameni care tac,
Dar care văd acum minunăția
Ce-n lumea noastră e ceva banal
Și nu vedem că-i însăși bogăția
Ce ne dată de al vremii bal!
poezie
de
Aurelia Oancă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice