Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Și eu, ca orice-albastră visătoare...
Ești vinovat de norii ce se-adună
Pe cerul meu, pe umerii mei goi,
Nu mai ajung, iubite, pân' la lună
Și poeziei 'i-este dor de noi.
Ești vinovat de toamna tatuată
Pe glezna unui vis neîmplinit,
Iar eu de ce-s, iubite, vinovată,
Că-n ochii tăi, iubiri, mi-ai răstignit?
Ești vinovat de ploile de vară,
Ce sapă-adânc în suflete de maci;
Le-aș aduna durerea de fecioară
Pe buze-n așteptare, dar tu taci.
Ești vinovat de crimă și trădare,
Că mi-ai ucis albastrul din priviri
Și m-ai trădat ca pe-o nemuritoare
Sirenă îngropată-n amintiri.
Ești vinovat de-nsingurea-n care,
M-ai condamnat, într-un deșert de dor;
Îmi plânge versu-n semne de-ntrebare,
La care nu găsesc răspuns și mă strecor
În nopțile ce-mi sunt mereu aproape-
Nopți albe, agonii, și-nnebunesc;
În mine nicio zi nu mai încape
Și-aș vrea pe trupul tău, să m-odihnesc.
Am obosit de-atâta așteptare,
Ecouri îți trimit, dar nu ajung;
La tine. Depărtarea e prea mare
Și gerurile iernii mă străpung.
Și de mai cred în false jurăminte,
E pentru că îmi place să mă mint,
Că sunt un adevăr printre cuvinte
Și vreau minciunile să îți dezmint.
Ești vinovat, iubite, și mă doare
Că suntem, totuși, sub alcelași soare...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice