Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Camuflare
Am pus porecle haioasă pentru steaua polară
și pentru inima mea sângerândă, de aceea tu
nu mă vei vedea niciodată tăcut sau trist
să știi cât dor nebun mi-e de tine.
Port o mustață câinoasă precum un căpitan de dorobanți
prefăcându-mă adesea arțăgos, uitându-mă la tine ca la ceasul rău
așa că ție-ți va frica să ieși de sub cuvântul meu.
Dacă vei ști că eu sunt bun dar mustața mea-i rea,
tu nu vei realiza cât sunt de slab cu tine.
Deși ești viciul meu fatal și sunt cu tine
precum un dependent de heroină în fața dozei lui zilnice
eu voi purta o barbă dură precum vârful Nehoiu.
Deși poți bănui că voi fi foarte binevoitor cu tine
nici nu-ți va trece-în cap să-mi ceri favoruri.
Clipim amândoi ridicoli făcând fețe demodate și ne machiem
ca niște actori din cinematograful mut de-acum o sută de ani,
de-aceea tu nu îți vei da seama nici peste altă sută
de ochii mei fixându-te pe-ascuns când improvizăm rolurile
să-înțelegi cât sunt îndrăgostit de tine.
Amarului sânge al meu i-am pus pământul ca pe-o carte,
iar literele i s-au scris încet, dureros și tainic.
De aceea, tu nu vei auzi inima mea bătând ascuns pentru tine
ci vei vedea mereu un bărbat citind însingurat dintr-o carte.
poezie
de
Dorian Stoilescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice