Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Monolog 2
casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră
deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt
mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă
singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie
poezie
de
Daniela Luminița Teleoacă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice