Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ce-mi spui, frumusețe?
Ce-mi spui tu mie, frumusete trecătoare
Că pielea e adevărata ei valoare!
Când sufletul în veci nu-o v-a apune
Răsărind culorile din ale tale dune..
Cum răsare dintr-un nisip de mac
Frumusetea in fata careia îngeri tac...
Din bulbul inimii,.. a iubirii rădăcină
Căreia câteodată și mintea se-nchină!
Căci ea ține cenușia în viată, ce nu-nvață
Că ea e si sufletul și sublimul și frumosul
Ce nu îl poate îmbătrâni chiar infinitul!
Pe când trupul moartea aspru îl învață
Dându-i pedeapsă că nu a ascultat povață
De la suflet și inima cu judecata înteleaptă!
Și mi-o transformă într-un fir de nisip
Ce v-a fi măturat prin Univers de timp...
Când sufletul rămâne cu culoarea spirituală
Căci energia lui nu se pierde in niciodată!
In clepsidră, gaură neagră sub nicovală
E legea de Univers de la inceput dată.
Cu cuvântul ce a apărut prima dată..
Și hai să te mai întreb încă odată!
Frumusețe a pielii ce te crezi netrecătoare
Plină de trufie, mândrie, cu toc de-ncrezătoare...
Ce trece și nu trece pe om mereu-l petrece
Atrăgând culoarea care el și doreste
Întunericul sau lumina care il creste
Intr-un infinit cu sunet și culoare cum numai este...
Frumusețe ce pari a universului minune
Te risipesti incet răsfirată în dune...
Când sufletul mereu lumină rămâne
Magnific de sublimă mirare ce-n veci nu apune
poezie
de
Petru Daniel Văcăreanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice