Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poetul și marea
Un univers de dor închis într-un pumn de lut însuflețit,
O picătură de sânge albastru ce respiră prin cuvânt
Încercând să evadeze din labirintul gândului ascuțit;
Ăsta-i poetul, ancorat în sechestrul clipei pe pământ.
Spiritul poetului pânză de corabie pe talazul-destin,
Însuflețită de necuprins, cu a sa nestăpânită frenezie
Este armăsarul pur sânge de sare al fiorului marin
Ce-și acostează cuvintele la malul mării tărâm de poezie.
Doar ascultând cum brațele vântului trag clopotele mării,
Poetul vede talazurile spărgându-și coapsele de stâncă.
Cu ochii închiși, aude pescărușii țipând deasupra zării
Și, ca-ntr-un vis, vede, sub apa furioasă, lumină adâncă.
Doar poetul poate să vadă cum întinderea de sineală
Își mestecă meșteșugit culorile sub boarea nevinovată;
Îi simte răcoarea și pune-n nehodina din cerneală
Marea, pe care valurile cuvintelor nu obosesc niciodată.
Călcând ușor din cuvânt în cuvânt ca pe o scară spre bolți,
În fața clipei, poetul are-ntotdeauna un as în mânecă depus.
El bate cu metafore la eternitatea înaltei porți
Atunci când refluxul îl trage în larg către apus.
Numai poetul poate schimba lumeasca dimensiune
Scormonindu-i tainele nebănuite cu slove de candele.
Marea are nevoie de luminoasa-i pământeană misiune,
Așa cum noaptea are nevoie-ntotdeauna de stele.
poezie
de
Costel Avrămescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice