Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântecul nopții
Eram în visul meu, și se făcea
că vocea ta și-un sunet de chitară
se auzeau, în ploaia de afară,
ca o chemare-a stelei ce-mi cânta.
Era suavă, de o duioșie
cum niciodată n-am mai auzit,
și-nmărmurit, priveam îndrăgostit
spre bolta ce părea că-mi cântă mie.
Mi-ai urmărit privirea către stele,
și-ai fost, în visul meu, chiar tu, un cant
venit ușor, pe adieri de vânt,
sau coborând pe-a norilor pavele.
Nu te știam, nu te-am văzut nicicând,
nu mi-am plecat privirea spre afară,
în bezna nopții, unde o chitară
înlocuise visul... cu un gând.
Abia atunci, sub razele de lună,
pe strada ce curgea sub stropii grei
purtând aroma florilor de tei,
am început un cântec, împreună.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
din
Chipul iubirii
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice