Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poteci alunecoase
Ești doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenții unui râu,
Lovită, zdrențuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.
Tânjești, privind spre mal, spre acalmie,
Să ieși întreagă din acest tumult,
Să intri-n lumea ta, să fii iar vie,
De s-ar putea, cum ai mai fost demult.
Când ai căzut, în vântul cel de toamnă,
Lovindu-te de ramurile reci,
Ai ascultat doar gândul ce te-ndeamnă
Să te salvezi cumva, chiar de-ai să treci
Din lumea ta, în alta, ce nu-nsemnă
Nimic, dar tu ai hotărât să pleci.
Te-ai dus, rostogolindu-te, în lume
Privind, întâi cu teamă, împrejur,
Ți-ai potrivit cuvintele antume
În solul nou, mai umed, mai obscur.
A fost o amânare, o himeră,
Acea alunecare pe poteci;
Tu nu erai o aventurieră,
Dar ai murit atunci. Acum doar treci.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
din
Gândul pierdut
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice