Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Discutând despre sexul îngerilor
niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau și mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
și nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine
oare cum aș putea rezuma o discuție care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
și caută cu disperare răspunsuri?
retrăiește trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
și-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-și porția de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
și duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul ușii
și zâmbind, am lăsat să plutească o incertitudine:
îngerii nu au ce să facă cu el
privește mai bine Calea Lactee
poezie
de
Costel Macovei
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice