Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pe urmele noastre
Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoțitoare,
la răscruci, cocoșați aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.
Nimic nu dospește mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
și dimineața el era gata de a-și primi uleiul,
vinul ori grîul.
De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noștri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?
Și, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
și calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Cinci vreascuri și fapta de mâine
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice