Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântec pentru copacul ucis
Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu știi că undeva, puțin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de țară.
Nelegiuiți cu numele spurcat,
Purtând sămânța șarpelui în vene,
Cu toți dușmanii țării-au pactizat,
Punând infam peceți pe anateme.
De la Nădlac și până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Și să-i înfigă nației un pumnal,
Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vântul.
Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munților splendoare.
Când te lovește fieru-n miez de trunchi,
Eu simt la mine-n oase lovitura,
Și mi se taie vlaga din rărunchi,
Și capul meu parcă o ia de-a dura.
Căci tu mi-ești frate și mai drag îmi ești,
Copac bătrân, decât îmi sunt părinții,
Fiindc-ai intrat cu neamul în povești,
Și prin desișul tău se culcă sfinții.
Tu, lemn, tu, sânge, arbore divin,
Frunzariu sacru peste-ntreaga țară,
La umbra ta cea deasă mă închin
Când stele albe-n crengi ți se coboară.
Tu, sus, te-ndoi, ‒ eu, jos, în plin oraș,
Parcă primesc toporul în spinare,
Și brațe larg deschid, și, fără pași,
Ridic, în sânge, ochii mei spre soare.
Cu fiecare frunză ce-a căzut,
Cu fiecare creangă ce îți moare,
Parcă înc-o icoană s-a vândut,
Pe-un pumn de-arginți, din naosul cel mare.
Și nu mai pot, și simt că mă sufoc
Când văd cum munții noștri se prăvale,
Și-mi vine într-un trunchi să mă îngrop,
Și de durere intru prin spitale.
Însă, peste durere,-s rușinat
Că un blestem ne e rușinea lașă,
Ce nu-și salvează un hotar prădat,
Mai scump decât copilul alb din fașă.
Și că nu ne gândim că-n lemnul tău
Ne dorm cele mai vechi și dragi biserici
Și niște sfinte jilțuri, ce spre hău
Se prăbușesc în râs de hoți isterici.
Dar să nu plângi, copac, sub vânt și ploi,
Cu sfori eu vin ca să mă leg de tine,
Și să murim de joagăr amândoi,
Căci împreună ne va fi mai bine.
Și-n urma noastră să rămână-n fum
O țară vinovată și-n ruine...
Copacul meu, nu plânge, sunt pe drum ‒
Mă-ndrept spre munte ca să mor cu tine.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Înger fără statuie
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice