Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate
Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate,
Vântul lovea ferestrele cu buhai înghețați,
Inimile oamenilor așteptau ceva, ah, Lucia,
Eram un copil pe lângă tine, Irina,
mi-era frig de dragoste, dar tu clănțăneai ca și mine,
aur plutea în aer, aur curat, inele de logodnă topite,
jurăminți uitate, actrița Maya îmi făcea semne cu mâna prin viforniță,
mai erau vitejii Gabi și Serge, păstrătorii Graalului,
eram copii, imperiul roman se apropia de final,
curgea mult sânge, în arțar ne-am ascuns,
oamenii roșii domneau peste tot,
numai inima păstra misterul albastru.
|
Module dinamice