Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ninge alb
Nu mai ninge inimilor noastre același cer violet,
Și nici săniile nu ne-au mai rostogolit pe același derdelus,
Avem zăpezi de gânduri mari și creștem doruri mici.
Tu ai mai fi avut o mirare până să zbori,
Eu aș mai fi avut un veac de-ntrebări.
Rădăcinile acelui nuc bătrân și azi mă trag de plete.
Ca să nu mă găsiti- mereu veti ști unde sunt:
Umbra bunicii mă ascunde sub poale...
Ninge alb numai în gradina mea de vis,
Peste ceasurile tulburi ale zilei,
Peste ochiul dusmănos al celui ce stă strajă mortii mele.
,, Mi-ai face un dar'', i-am zis candva,
Și-n nopti de avatar, el învată în șoapta să mă omoare,
Pană ce umbra mea va creste și umbrele bunicilor se vor lăsa,
Ca un văl de aripi dantelate peste un râs de copil.
Luna veghează din vârful nucului,
Imnul de Lebadă al grădinii,
Și zarzărul înflorit sub ninsori,
Care sunt eu.
poezie
de
Elena Albu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice