Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Oameni de hârtie
Pe trotuarul gri ce umbra-mi susține,
ai mei pași au uitat de mine.
În această iarnă târzie,
mâinile-mi reci cad în agonie.
Înainte privesc... nici țipenie de om...
În juru-mi simt cum crește un imens adenom.
Cum ar fi să fie cineva să-i pot vorbi
sau umbra-mi cenușie să o pot albi?
Acest pământ de fier îmi oferă
doar umerii împovărați văzuți din spate, precum o barisferă.
În nefericita amintire inima-mi se strânge,
vechi prafuri dezgropate, antice timpuri atinge.
Dar iată! O secundă, un pas o răsuflare
și totul devine încremenit sub soare...
Fulgerul orbitor mă surprinde
totul e clar și mintea-mi se aprinde.
Norii se rup, pământul se deschide și se pleacă,
aerul se oprește întins între van și realul închis în teacă.
Acum și eu sunt încordată...
ochii-i ridic și văd oameni de hârtie cum n-au fost odată.
poezie
de
Doina-Maria Constantin
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice