Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Și astfel am ajuns
Și astfel am ajuns.
Perspectiva se-îngustează și devine zveltul St. Lawrence.
Un fluviu conținând, totuși, o metropolă,
cu o mie de insule,
așa cum l-a găsit Cartier,
așa cum l-a descoperit Cabot (i-am văzut fața
în Palatul Ducal din Veneția).
Avem eroii noștri fizici
și, de asemenea, suntem o națiune
făurită la mijloc de ape.
Cumva, un loc mai mare decât cel pe care l-am părăsit:
o țară cu anumite resurse,
cu o minte a ei, proprie, dacă nu-i este foame.
Munții Gaspé, retrași în fundal, moțăie,
în aerul rarefiat al dimineții.
Acolo, acasă, vor fi fețe pline de toată această lumină,
inexpresive poate, dar frumoase.
Niciodată un început nu este ușor.
Ne așteaptă multă muncă.
Europa este în urma noastră.
America, înaintea noastră.
poezie
de
Louis Dudek
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice