Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
(Re)cunoaștere de seară
Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Și blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,
Hai să ne-ntoarcem în același loc
În care ochii tăi și ochii mei,
Necunoscuți, ne-au pus la inimi foc
Și hai să nu ne mai cunoaștem! Vrei?
Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoașterea puțină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abțină
Să se îmbrățișeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaștem noi:
O veșnicie de la despărțire,
De când, în loc de unul, suntem doi.
poezie
de
Marius Robu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice