Naufragiată pe stânci sticloase
Camerele sinelui nu reușesc să găsesc,
nici o cale de atac nu există
împotriva insistentului zgomot grotesc
și-a durerii nedefinită, aristă.
Sunt în oboseala mea ca o carte cu pagini lipsă,
nepotrivită locului și timpului,
de lumina unei tinere pierdută în eclipsă,
mângâiată cu dulceața lerului.
Nelinistită urmărind cine știe ce oarbă speranță
pe care timpul mi-o poate dezvălui,
caut odăile inimii mele văzută în conturanță,
unde soarele intră surâzător dimineața,
și pleacă inflăcărat spre seară, cu exuberanță,
lăsând locul stelelor și-a lunii să le lumineze fața.
|
Module dinamice