Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Să nu mă bucur?
Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin pași cerești înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbești?
Și să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalți spre corturi îngerești
pe mine, chip de abur și țărână?
Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?
Să nu deschid când bați la ușa mea
și să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nțeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam și să m-ascund în gloată?
Dar cum să fug și cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Și cine-i rob din dragoste s-asculte!
Vorbește, dar, și eu voi asculta.
Învață-mă cu aspră bărbăție!
Iar cine vrea să afle taina Ta
și cine-i rob din dragoste să vie!
poezie celebră
de
Costache Ioanid
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice