Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tristețea ploii
Eu cred că norii vin să se-ntâlnească,
acolo-n cer, cu gândurile triste
ce urcă, fug, nu pot să mai reziste,
căci nimeni nu mai vrea să le cunoască.
Plutesc ușor spre locul de-ntâlnire,
pe-un cer senin, albastru și frumos,
strălucitori în albul lor pufos
și, dinspre zări, încep să se înșire.
Iar gândurile-acelea se așează
pe coama lor, pictând cu întuneric
tot ce fusese pân-atunci feeric
în cerul care pare-acum de groază.
E cenușiu, iar norii-s de tristețe,
e un vacarm cu răbufniri de tunet,
sub ei, pământu-i văduvit de sunet,
căci orice glas e gata să înghețe.
Și se destramă norii-n stropi de ploaie,
purtând atâtea gânduri ca poveri
spălate, transformate în plăceri,
încât și cerul pare să se-nmoaie
Și-atunci, când ploaia cade-n jurul meu,
eu o privesc, mă bucur de-ntâlnire,
chiar dacă-n ea, prin stropi de amintire,
mai strălucesc tristeți de tu și eu.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice