Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Acordeonistul
Un vechi acordeon își strig-amarul
Pe clapele de fildeș ancestral.
Sărman, și trist, și singur, lăutarul
Visează și-azi IUBIREA din astral.
Cu degetele-i lungi si ostenite,
Trimite sunetele către nori.
Și oamenii din preajmă-i dau verdicte,
Fiindu-i cei mai sinceri spectatori.
Doi bătrânei cu plete argintii
Se-apropie de el și îl ascultă.
Privesc prin aburite dioptrii,
De lacrimi, ce-amintirile rezultă.
În valsul ăsta, el o săruta
Într-un salon, culori de caramel.
Apoi, îngenunchind, îi dăruia
O inimă curată și-un inel.
IUBIREA lor, din vremuri decupată,
Le luminează chipul și acum.
De ieri și până azi, e tot curată,
Fără să-și fi pierdut aroma-n drum.
Și tristul lăutar înșiră gânduri
Pe clapele armonicii, demult...
În versul cântului, doar printre rânduri,
Îi poti afla al inimii tumult.
A fost si el odată-ndrăgostit
Și Lumea i-a "șoptit" să nu mai cânte
Că... face zgomot... si... a amuțit!
IUBIREA lui, plecând pe negândite.
Ca un nebun, rămas-a fără zâmbet
Și, căutând IUBIREA fără nume,
Din acordeon, cu fiecare cântec,
Vechi Doruri... răscoli-n sfârșit de Lume.
poezie
de
Georgeta Radu
din
Frânturi de suflet
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice