Dumnezeu a dat și are; dar eu?
Minunată-i și adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine și de sfântă-nvățătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect și de folos.
Cât de plin e fundul mării și-al oceanelor de ape,
Așa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulțime printre noi atât de seci,
Ca și piatra care seacă-i de-o ții-n apă pentru veci. Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăție, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i știe tot creștinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieții oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar și răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Și pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puțină-nvățătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveți prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Și-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică și joi,
Și-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declarații, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul și trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare. Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleștar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe și cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire. Eu-s făcut din dăruire: prin și pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieții mele și întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui și eu Ție, ca oamenii să-nțeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meșteșugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc și eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alții de virtutea "dăruire",
Câtă vreme țin în viață la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ție chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îți cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ștergându-mi fața, mulțumit că am plâns bine,
Să-Ți zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăți viața Ta pe cruce să o dai.
|
Module dinamice