Părăsit pe munții din suflet
Părăsit pe munții din suflet. Privește, ce mică acolo,
privește: localitatea din urmă a vorbei, și mai sus,
Însă ce mică și ea, încă un ultim
sătuc de simțiri. O recunoști tu?
Părăsit pe munții din suflet. Straiul
de piatră sub mâni. Aici înflorește
bine ceva; din muta prăpastie
iese-nvoaltă o iarbă neștiutoare cântând.
Dar cărturarul? Ah, ce începu să cunoască,
și tace acum, părăsit pe munții din suflet.
Acolo umblă desigur, în sfântă știință de sine,
multe-mprejur, multe dihănii de munte în pace
se perindă și stau. Și pasărea mare și tăinuită
Încercuie piscul renunțării curate. însă,
tăinuită, aici pe munții din suflet...
|
Module dinamice