Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Noaptea cea mare
Adesea uimit te priveam, stăm la fereastra ieri începută,
stăm și uimit te priveam. Încă mi-era orașul cel nou
refuzat, și, neînduplecată, priveliștea
se-ntuneca de parcă nu aș fi fost. Nici cele mai apropiate
lucruri nu se-osteneau să se facă-nțelese. La felinar,
stradela o lua în sus. Vedeam că mi-e străină.
Peste drum, o odaie, palpabilă, clară-n lumina lămpii
începeam să particip; simțiră, lăsară obloanele.
Stam. Apoi plânse-un copil. Știam ce-s în stare
mamele-n casele acelea,-mprejur. Și știam
și nemângâiatul temei al oricărui plâns.
Sau o voce cânta și răzbătea ceva mai departe
de așteptare, sau, jos, tușea un bătrân,
mustrător, ca și cum trupu-i avea dreptate
contra acestei lumi mai blajine. Apoi o oră bătu
dar eu numărai prea târziu, și căzu pe alături.
Ca un băiat, străin, care-n sfârșit e primit
în joc dar nu prinde mingea, nu știe
nici unul din jocuri, ce-atât de ușor ei le joacă,
și stă și se uită,-ncotro? stăm și deodată,
am înțeles că te joci cu mine, noapte adultă,
și uimit te priveam. Unde turnuri
se mâniau și orașul ce-și întorcea de la mine destinul
mă-mpresura, unde munți de neghicit
stăteau împotrivă-mi, unde în cercu-apropiat
o-nstrăinare flămândă împrejmuia licărul întâmplător
al simțirilor mele: acolo, slăvito,
m-ai cunoscut și n-a fost rușine într-asta. Suflul tău
a trecut peste mine, surâsul tău, răsfirat pe-o vastă
melancolie, m-a străbătut.
poezie
de
Rainer Maria Rilke
din
Poezii (1906-1926)
, Desăvârșite
, traducere de
Maria Banuș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice